Supriza Netflix pentru cei care stau acasă: de când poți să vezi Miami Bici

de: Ciprian Ioana
31 03. 2020

Da, Miami Bici vine pe Netflix mai repede decât te-ai fi așteptat.

Miami Bici e cel mai mare succes românesc în cinema din ultimele trei decenii. A strâns, în perioada în care a rulat în cinematografe, peste jumătate de milion de spectatori și probabil că ar fi mers tot așa dacă n-ar fi apărut criza coronavirus.

Acum, însă, se mută pe Netflix. Și apare acolo mai repede decât ai crede. Chiar mai repede decât 5Gang, care e programat pe 27 aprilie. 

Când apare Miami Bici pe Netflix

Miami Bici se va lansa pe Netflix pe 1 aprilie. Și nu e o glumă, așa cum insistă cei de la Netflix.

Așadar, din 1 aprilie poți vedea pe Netflix Miami Bici. Povestea e una simplă care poate fi încadrată în categoria „American dream”. Doi băieți care n-au de niciunele prin România (lucrează într-o spălătorie auto), prieteni din copilărie după cum o să afli din debutul filmului, se gândesc să plece „pă America” pentru a face bani.

Matei Dima îl interpretează pe Ion (zis și Bilă), iar Codin Maticiuc e Ilie (zis și Piciu). Niște porecle cu care pare că au rămas din copilărie.

Anunțul a fost confirmat și de Codin Maticiuc, unul dintre actorii principali și, în același timp, producător. Deocamdată, însă, va fi disponibil doar în România, dar din luna iunie va fi disponibil și-n alte țări. Deocamdată, nu-s gata traducerile.